DISTRIBUIȚI

Coronavirusul lovește fotbalul la cel mai înalt nivel. Unul dintre jucătorii lui Juventus Torino – Daniele Rugani, a fost depistat pozitiv cu virusul Covid-19.

Anunțul a fost făcut de conducătorii clubului italian, printr-un comunicat oficial.

Gruparea piemonteză precizează că vor fi verificați toți cei ce au intrat în contact direct cu fotbalistul, de la membrii famliei, până la coechipieri și restul staff-ului formației.

Situația este alarmantă, fiindcă Rugani a fost rezervă la meciul câștigat de Juve duminică, în fața lui Inter Milano, cu 2-0.

El a stat alături de mai mulți jucători ai torinezilor, printre care și Cristiano Ronaldo.

Daniele Rugani este cotat la 15 milioane de euro și a adunat șapte selecții în reprezentativa Italiei.

Amintim, coronavirusul a provcat până acum peste 800 de decese în Italia.