Roger Federer a fost operat la genunchi şi va rata Roland Garros. Medicii sunt încrezători că elveţianul se va reface complet.

Federer a anunţat pe pagina oficială de Twitter că a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul drept.

Legendarul jucător va rata Roland Garros şi alte patru turnee: Dubai, Indian Wells, Bogota şi Miami.

„Genunchiul meu drept mă deranja de ceva timp. Am sperat că durerea va dispărea, dar după o examinare şi o discuţie cu echipa mea, am decis să fac o artroscopie în Elveţia. În urma procedurii, medicii au confirmat că a fost cel mai bun lucru de făcut şi sunt foarte încrezători că mă voi reface complet. Din păcate, voi rata turneele de la Dubai, Indian Wells, Bogota, Miami şi Roland Garros. Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat. Abia aştept să revin. Ne vedem pe iarbă”, a scris Roger Federer pe Twitter.

Medicii sunt de părere că recuperarea elveţianului nu va întâmpina probleme. Federer a anunţat că cel mai probabil va reveni la începutul sezonului pe iarbă.