Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, la „Marius Tucă Show”, că ar candida la alegerile prezidențiale dacă ar fi considerată o soluție optimă de către colegii din PSD, de către partenerul de coaliție ALDE, condus de Tăriceanu, dar și de către foștii colegi de la Pro România.

„Florentin vrea să candideze, dar depinde de ce fac eu. Vedem ce se întâmplă. Depinde de ce voi face eu în perioada următoare (…) Mă voi întâlni, în afară de activitatea la primărie, cu colegii mei, este normal să ne întâlnim să vorbim, să discutăm, îmi pasă, ne pasă, nu cred că trebuie să fim indiderenți la ceea ce se întâmplă în țară, sunt multe de făcut în țară și în București. Mă interesează și țara, sunt românăc, sunt cetățean român, sunt implicată în politică, ar fi anormal să nu mă intereseze ceea ce se întâmplă în țară. Avem viză în continuare pentru SUA, MCV, iată câte sunt de făcut și pentru țară”, a declarat Gabriela Firea, la „Marius Tucă Show”.

Întrebată în ce condiții ar candida la preziențiale, Gabriela Firea a replicat: „În condițiile în care aș fi considerată de către colegii mei din PSD, de către partenerul nostru ALDE, de domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu, și de către foștii noștri colegi de la Pro România, de către domnul Victor Ponta, că aș fi cea mai bună soluție pentru zona de centru-stânga. Dacă ei, printr-o analiză nu de jocuri de culise și nu de sforării, ci lucid, conștient, asumat, vor face în perioada urnătoare această analiză, împreună, pentru a ne maximiza șansele, sunt și eu una dintre persoanele care poate să fie analizată, măsurată, nu știu, studiată și să se ia decizia cea mai bună. Că e vorba de mine, de domnul Tăriceanu, de doamna Dăncilă, de oricare alt coleg, eu nu am vrut să rămân în situația în care să mi se spună că sunt încremenită în proiect, că sunt un om politic mărginit, limitat chiar, că orgoliul meu este mult prea mare și mă conserv, îmi conserv procentajul de încredere după 3 ani de mandat. Așa am ajuns la această viziune”.

Edilul a reiterat ideea potrivit căreia candidatul PSD la alegerile prezidențiale trebuie să câștige alegerile prezidențiale.

„Avem prima șansă în această formulă. După mandatul domnului Iliescu, această zonă politică nu a mai fost reprezentată la Palatul Cotroceni. Eu spun că am fi putut aduce lucruri mai bune. Nu vreau să critic pe nimeni și nu vreau să aduc să arăt acum cu săgeata către cineva. Eu spun că am fi putut face lucruri foarte bune pentru această țară. Voi susține un candidat PSD în care să cred și în șansele căruia să cred. Dacă nu voi crede, voi vedea la acel moment cum mă voi implica și voi comunica”, a completat Firea.