Festivalul Serile Filmului Românesc, ediția a 13-a, începe săptămâna viitoare la Iași. Marcel Iureș, invitatul special al acestei ediții

Ediția cu numărul 13 a Festivalului Serile Filmului Românesc începe săptămâna viitoare la Iași. Marcel Iureș este invitatul special al ediției din acest an, iar cinefilii sunt așteptați cu numeroase pelicule proiectate în premieră. Festivalul Serile filmului românesc are loc între 3 și 7 august la Iași, unde sunt anunțate peste 40 de evenimente.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Numeroase filme românești vor fi proiectate în premieră la Iași, iar pe lângă acestea vor avea loc concerte și expoziții.

Andrei Giurgia, directorul evenimentului: „Metronom”, premiat la Cannes, se vede în avanpremieră la Iași

„Vorbim de cel mai nou film românesc premiat la Cannes – <<Metronom>> – care se vede în avanpremieră la Iași. Iura Luncașu a făcut un nou film românesc – <<Love Story>> – cu Anca Dinicu, Maruca Băiașu, Andreas Petrescu. Fie că vorbim de filmele care deja s-au lansat, dar nu au apucat să stea foarte mult în cinema, acum e <<Balaur>> în regia lui Octav Chelaru, sau <<Miracol>> în regia lui Bogdan George Apetri”, a spus Andrei Giurgea, directorul evenimentului.

Citește și: Serile Filmului Românesc 2022, ediția 13. S’Curte la SFR, maraton de scurtmetraje la Iași pe 4 și 5 august

Trupa Phoenix este în centrul unei alte proiecții în avanpremieră

„Vom viziona un documentar <<PHOENIX – Povestea>>, făcut de Cristian Radu Nema. Acest eveniment se va întâmpla pe data de 6 august în prezența lui Nicu Covaci și a regizorului Cristian Radu Nema”, a adăugat Andrei Giurgea.

Marcel Iureș este invitatul special al ediției, actorul fiind și protagonistul unei piese de teatru proiectate tot la Serile Filmului Românesc.

Spectacol de teatru cu invitatul special, Marcel Iureș

„Avem și un spectacol de teatru care îl are în prim plan pe invitatul nostru special, pe Marcel Iureș. E spectacolul în regia lui Alexandru Dabija – <<Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule>> după <<Moromeții>> de Marin Preda”, mai spune Andrei Giurgea.

Sursa foto: SFR

Citește și: SFR 13 aduce cinefililor 2 evenimente speciale în 2022: „Open Camp Vaslui” cu Maia Morgenstern și Fenomenul „Las Fierbinți” – proiecție în prezența actorilor