Polițiștii locali din Târgu-Jiu încearcă să găsească persoana care a vandalizat un portret al sculptorului Constantin Brâncuși. O imagine realizată pe un zid în Parcul Central din Târgu Jiu, acolo unde se află Masa Tăcerii și Poarta Sărutului. Imaginea este opera unui artist stradal realizată în urmă cu 2 ani.

Imaginea sculptorului Constantin Brâncuși a fost schițată pe un zid care delimitează o scenă situată în Parcul Central al Târgu-Jiului. Acolo unde se află și operele lui Constantin Brâncuși, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului.

Portretul a fost realizat de un artist, în urmă cu 2 ani, în cadrul unui Festival de artă stradală, organizat la Târgu-Jiu.

Opera a devenit o atracție pentru turiștii care ajungeau să viziteze operele lui Brancuși. Acum, polițiștii locali încearcă să afle cine este persoana care a vandalizat portretul, iar autoritățile locale îi vor solicita artistului să retușeze imaginea.

În cazul în care se va găsi autorul vandalizării, pe lângă amendă, va suporta toate cheltuielile refacerii. Ne amintim, în anii trecuți, până s-a luat măsura ca operele lui Brâncuși să nu mai fie atinse, chiar Coloana Fără Sfârșit, operă emblematică pentru România, a fost scrijelită cu un obiect ascuțit. Autoarea a fost o adolescentă care a primit o amendă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Gabriela Mladin