DROBETA: Un pacient a fost trimis acasă și testat, ulterior, pozitiv

0

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin au început o anchetă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, sub acuzația de zădărnicire a combaterii bolilor. În urmă cu o săptămână, un bărbat s-a prezentat cu deficienţe respiratorii majore. Cadrele medicale au considerat că nu se impune internarea acestuia. Pacientului i-a fost prescris un tratament şi a fost trimis acasă. Mai apoi,...

TIMIȘ: Polițiști din Buziaş, în izolare la domiciliu

0

Un poliţist local din oraşul timișean Buziaş şi soţia acestuia, care lucrează la Primăria din Sacoşu Turcesc, au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Atât colegii celor doi, cât și trei angajaţi ai Poliţiei naţionale au fost plasați în izolare la domiciliu. Polițistul local și soția acestuia sunt internați la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. De altfel, la Sacoşu Turcesc,...

Federaţia Română de Fotbal reduce salariile angajaţilor cu 20% din cauza pandemiei

0

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, astăzi, că salariile angajaților vor scădea cu 20% din luna aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus. Președintele RFR, Răzvan Burleanu, susține că decizia a fost luată în urma unor consultări cu echipa de management a forului. „Traversăm o perioadă foarte grea. Nimeni nu ştie în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce...

Cătălin Tolontan: Spitalele întârzie intenționat probele de infestare cu coronavirus | AUDIO

0

Spitalele nu raportează exact numărul de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus din rândul medicilor și asistentelor, pentru ca să nu devină unitate medicală destinată exclusiv tratării bolnavilor de Covid-19. Jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat la Europa FM că există dovezi cu nume și cifre exacte, care demonstrează această practică. “DSP-urile întârzie probele în mod intenționat, astfel încât să...

ONG-ul Salvați Copiii întinde o mână de ajutor spitalelor

0

Salvați Copiii a început echiparea spitalelor cu aparatură medicală urgentă în lupta contra pandemiei de Covid-19. În urma solicitărilor urgente primite de la spitale, organizația a cumpărat prioritar, din fondul de urgență deschis pentru spitale, echipamente și materiale medicale indispensabile în lupta medicilor. Unități sanitare dotate până în prezent: – Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență...

Personal medical din Spitalul Universitar, infectat cu coronavirus

0

Mai mulți doctori și asistenți de la Spitalul Universitar din Bucureşti au fost infectați cu COVID-19, spun surse medicale. Toţi angajații vor fi testaţi. La Spitalul Universitar au fost stabilite două circuite, unul pentru cei care prezintă probleme respiratorii și unul pentru alte urgențe. Mai multe cadrele medicale care au primit confirmare pentru COVID-19 lucrează în secţiile de cardiologie şi chirurgie toracică,...

COVID-19: Cu spitale nepregătite, România intră în Scenariul 4 de mobilizare | AUDIO

0

52 de spitale din toată țara devin unități speciale pentru tratarea cazurilor de COVID-19, odată cu intrarea în Scenariul 4 de mobilizare a autorităților. Planul a intrat în acțiune după atingerea pragului de 2.000 de infectări cu noul coronavirus la nivel național. În perioada următoare, numărul îmbolnăvirilor va continua să crească. Aproape fiecare județ are cel puțin un astfel de spital,...

Solidaritatea Sanitară: Decizia de a demisiona din sistem este individuală | AUDIO

0

Preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară declară că medicii care demisionează pe fondul problemelor din sistem au recurs la acest gest pentru că aşa au considerat de cuviinţă. În mai multe județe, cadre medicale renunță la posturi din cauza lipsei materialelor de protecție împotriva noului coronavirus și a riscului sporit de infectare. La Europa FM, Viorel Rotilă respinge ideea vreunui apel în acest...

În lupta cu actuala pandemie, cântărețul Elton John a strâns 8 milioane de dolari | VIDEO

0

Campania caritabilă inițiată de cântărețul englez Elton John a adunat donaţii în valoare de 8 milioane de dolari. Banii vor sprijini spitale și organizații din SUA, implicate în lupta împotriva actualei pandemii. Billie Eilish, Lizzo, Alicia Keys, Mariah Carey, Lady Gaga, Tim McGraw și trupa Backstreet Boys s-au alăturat demersului. Duminică, artiştii au cântat din propriile locuințe. Intitulat iHeart Living Room Concert for...

BUCUREȘTI: 3 polițiști, în izolare. Secția 19, dezinfectată

0

Secția 19 de Poliție din București este dezinfectată, anunță, marți, Poliția Capitalei. 3 agenți se află în izolare, după ce au intrat în contact cu un coleg dintr-o altă structură a Ministerului de Interne, care a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. „A fost dispusă și se efectuează dezinfecția sediului subunității și trei polițiști sunt în izolare, aceștia intrând în contact cu...