Organizaţii şi instituţii din Europa, inclusiv din România, au fost vizate de atacuri cibernetice ruse, în perspectiva scrutinului europarlamentar, anunţă compania americană Microsoft, dar Moscova a negat orice implicare în aceste acţiuni informatice.

“În curând, milioane de europeni vor merge la vot pentru scrutinul Parlamentului European şi pentru alte alegeri naţionale. Credem că este esenţial ca organizaţii care susţin procesul democratic să aibă acces la sisteme de ultimă generaţie în materie de securitate cibernetică, dat fiind că am observat şi continuăm să observăm eforturi ale naţiunilor şi ale altora de influenţare a alegerilor în democraţii din întreaga lume, inclusiv din Europa”, anunţă Microsoft într-un comunicat postat pe un blog al companiei, precizând că va implementa sistemul Microsoft AccountGuard în noi pieţe din Europa.

“Am observat cu toţii atacuri cibernetice şi campanii pentru dezinformare în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Franţa în anul 2017, iar liderii europeni au avertizat recent că atacurile vor continua în Europa în 2019. Experţii Microsoft au observat recent acţiuni vizând instituţii democratice din Europa (…). Aceste atacuri nu se limitează la campaniile electorale, ci vizează frecvent institute de analiză şi organizaţii non-profit active în domenii asociate democraţiei, integrităţii electorale şi politicilor publice, entităţi care sunt adesea în contact cu oficiali guvernamentali. Spre exemplu, Microsoft a depistat recent atacuri care au vizat angajaţi ai Consiliului german pentru Relaţii Externe (German Council on Foreign Relations), ai filialelor din Europa ale Institutului Aspen şi ai Fondului german Marshall”, precizează compania.