Pavel Filip, care a preluat funcția de președinte interimar al Republica Moldova, după suspendarea lui Igor Dodon, a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în data de 6 septembrie.

Potrivit acestuia, alegerile anticipate sunt unica soluție drept urmare a „crizei” care ar fi fost declanșată de PSRM și Blocul ACUM. „Clasa politică este compromisă pentru că nu au reșit timp de trei luni să formeze un guvern”, a declarat Pavel Filip, potrivit www.zdg.md.

„În aceste condiții este normal că poporul este cel care are dreptul de a decide cine mai merită mandatul de deputat cine le mai poate reprezenta interesele”, explicat Pavel Filip.

Reamintim, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis duminică o hotărâre pentru dizolvarea Parlamentului, în urma unei sesizări depuse de Pavel Filip, care a preluat funcția de președinte interimar după suspendarea lui Igor Dodon.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat în această dimineaţă şi Parlamentul a fost dizolvat printr-o decizie a Curţii Constituţionale de la Chişinău. Curtea a luat aceaste măsuri după ce preşedintele Dodon a refuzat să dizolve Parlamentul. Pe de altă parte, Uniunea Europeană a îndemnat la calm şi la găsirea unei soluţii prin dialog.

Suspendarea preşedintelui Igor Dodon este una temporară iar interimatul va fi asigurat de prim-ministrul Pavel Filip.

CCM a decis suspendarea președintelui Igor Dodon deoarece acesta a refuzat deliberat să dizolve sâmbătă Parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate, conform unei decizii a Curţii emise vineri.

Problema este, însă, credibilitatea Curţii Constituţionale, spune istoricul Armand Goşu.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/06/09iun-12-Armand-Gosu-Despre-Plahotniuc.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 628