Potrivit proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării și Administrației, șefii de Consilii Județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni și prin votul acestora.

Vara trecută, Guvernul Dăncilă a adoptat o ordonanță de urgență potrivit căreia președinții de Consilii Județene urmau să fie aleși prin votul direct al cetăţenilor.

Ordonanța urmează să intre în perioada următoare spre aprobare în ședința de guvern.

Prin proiectul de act normativ este mărit cu unul și numărul consilierilor județeni cu unul, pentru că până acum președintele de Consiliu Judetean era ales separat de lista de consilieri județeni.

Potrivit documentului aflat în dezbatere publică, Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și 2 vicepreședinți.

Acestia se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.

Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a cel puțin unei treimi din numărul acestora.

Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului județean.