Primarul general al Capitalei a anunţat, miercuri, că va depune plângere pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor împotriva conducerilor Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii pe motiv că au refuzat autorizarea Arenei Naţionale ca loc pentru efectuarea testelor de tip anticorpi pentru populaţie.

Gabriela Firea spune că, deşi în urmă cu două săptămâni, reprezentanţi ai DSP au efectuat verificări şi au transmis că sunt respectate toate măsurile din punct de vedere medical şi al circuitelor şi că vor elibera avizul, ulterior au revenit asupra deciziei, invocând un ordin de ministru mai vechi şi, mai mult, au cerut oprirea activităţii de testare pe Arena Naţională, trimiţând o echipă de control când au început testările.

‘Mâine depunem plângere pentru abuz în serviciu şi pentru zădărnicirea combaterii bolilor pentru conducerea DSP Bucureşti şi pentru conducerea Ministerului Sănătăţii. (…) A venit o delegaţie de la DSP Bucureşti, formată din opt persoane, acum două săptămâni, a analizat în vederea avizării toate circuitele medicale, s-au declarat foarte mulţumiţi, au spus că spaţiul este foarte mare, nu există posibilitatea contaminării (…), au spus că se duc la birou şi ne trimit avizul pentru testarea de tip anticorpi, dar acel aviz nu a mai venit. Conducerea ASSMB a sunat în fiecare zi şi s-a transmis că se lucrează şi că va fi trimis. Pur şi simplu ne-au amăgit, ne-au dus cu vorba, în dispreţ faţă de bucureşteni. Astăzi, când am invitat primele sute de persoane pentru a se testa şi a afla dacă au trecut prin boală, inopinat, a venit o altă delegaţie de la DSP Bucureşti, formată din trei inspectori, care ne-au cerut avizul DSP, pe care ei trebuiau să ni-l dea. Conducerea ASSMB a sunat din nou la DSP şi doamna de acolo a spus că nu a putut da acel aviz, deoarece a sunat la Ministerul Sănătăţii, de unde i s-a spus că, potrivit unui ordin de ministru, pentru activitatea de laborator nu se poate aviza Arena Naţională’, a precizat edilul la România TV.

Gabriela Firea consideră că, prin aceste acţiuni, se doreşte atât blocarea unui proiect de-al său, cât şi ascunderea adevărului cu privire la situaţia infectărilor, care nu ar fi atât de gravă pe cât doresc autorităţile sanitare să o arate şi a dat asigurări că activitatea de testare va continua.

Primarul a susţinut, de asemenea, că nu se impune continuarea stării de alertă şi a acuzat guvernanţii pentru felul în care gestionează pandemia, “băgând groaza în români şi distrugând economia” şi pentru că îşi folosesc puterea “pentru grupuri de interese, nu pentru a sprijini cetăţenii” , pe care îi minte şi “îi ţine în lesă”.

Gabriela Firea a sustinur că în municipiul Bucureşti au fost testaţi 10.215 de pacienţi, 3.950 de cadre medicale, efectuându-se în total 17.736 de teste, dintre care doar 1.898 au fost pozitive.

Potrivit acesteia, la o populaţie de aproximativ 4.000.000 de persoane, aceste date nu justifică măsurile “exagerate” luate de autorităţi.