Duminică va fi a şaptea finală de la Roland Garros pentru Novak Djokovici.

El ar putea câștiga al 23 le titlu de Grand Slam – cu unul mai mult decât Rafael Nadal şi cu trei mai mult decât Roger Federer – dacă îl va învinge în finala de la Roland Garros pe norvegianul Casper Ruud.

Totodată, ar putea deveni primul jucător din era Open care câştigă de cel puţin trei ori toate cele patru turnee de Grand Slam.

Dar și-ar recăpăta și locul 1 în clasamentul ATP.

Meciul va începe la ora 15.30 şi va fi transmis de Eurosport.

Novak Djokovic s-a calificat vineri în finală, după o victorie în patru seturi în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. Nole s-a impus după trei ore şi 14 minute în duelul cu actualul număr unu mondial.

De cealaltă parte, norvegianul Casper Ruud, numărul patru mondial, va juca finala turneului de la Roland Garros pentru al doilea an la rând, după ce l-a învins pe germanul Alexander Zverev, fost numărul doi ATP, în trei seturi.

Ruud a fost învins anul trecut de Rafael Nadal în ultimul act de la Paris.

Scandinavul a mai jucat o finală de Grand Slam anul trecut, la US Open, când a pierdut în faţa lui Carlos Alcaraz.