Contractul pentru primul tronson al centurii orașului Cluj-Napoca va fi semnat marți – 8 august 2023, anunță edilul Emil Boc. Drumul dintre Cluj și Florești va fi lărgit, iar lucrările vor costa 22 de milioane de euro.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Consilierii locali clujeni au votat proiectul de rectificare pentru includerea în bugetul local a sumelor necesare construirii centurii metropolitane.

Primul tronson care urmează să fie proiectat și construit este cel dintre Cluj-Napoca și Florești, zonă foarte aglomerată mai ales la orele de vârf.

Emil Boc, primarul orașului Cluj Napoca: „Practic, se lărgește de la 3 la 6 benzi partea Cluj – Florești până la Spitalul Regional de Urgență. Câte o bandă pe sens va fi dedicată transportului în comun, salvării, poliției, pompierilor”.

De asemenea, edilul anunță că tronsonul va avea și piste de biciclete, precum și două pasaje.

„Vom avea un pasaj pietonal subteran și un pasaj rutier suprateran la Spitalul Regional de Urgență. Acest tronson va fi dotat cu piste de biciclete”, a mai spus Emil Boc.

Durata de execuție este de aproape 2 ani din momentul în care sunt emise toate avizele.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Citește și: Marcel Ciolacu, despre măsurile fiscale: Reformele încep imediat după OUG, cel târziu până la sfârșitul acestei luni. Dacă PNL nu înțelege, eu îmi pun mandatul pe masă și ne întoarcem la români | AUDIO