Dan Petrescu a revenit oficial pe banca celor de la CFR Cluj, au anunțat marți, 31 august, reprezentanții clubului de fotbal.

Au fost negocieri intense în ultimele zile între patronul Nelu Varga și antrenorul Dan Petrescu.
Avem toată încrederea că prin experiența și devotamentul său, Dan Petrescu va reuși să obțină și în perioada care urmează performanțe notabile pe banca CFR-ului”, se arată în comunicatul campioanei.

Potrivit GSP.ro, Petrescu a semnat un contract pentru trei ani.

Dan Petrescu a câștigat alături de CFR titlul în 2018, 2019 și 2020. Îi ia locul lui Marius Șumudică – care a fost demis după înfrângerea cu Steaua Roșie Belgrad.

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Dan Petrescu este, începând de astăzi, noul antrenor al echipei CFR 1907 Cluj! Tehnicianul care a câștigat 3 din ultimele 4 titluri de campioană cu echipa noastră a revenit în Gruia, iar noi, toți cei din familia CFR-istă, îi urăm și îi dorim multă baftă”, au anunțat oficialii clubului.

Aceștia și-au exprimat încrederea că prin experiența și devotamentul său, Dan Petrescu va reuși să obțină și în perioada care urmează performanțe notabile pe banca CFR-ului.

Reprezentanții clubului din Gruia au anunțat că în zilele următoare va fi prezentată echipa cu care Dan Petrescu va lucra la Cluj.

CFR Cluj a anunțat în 28 august că a ajuns la un acord cu Marius Șumudică privind rezilierea amiabilă a contractului.

Deși echipa se află pe primul loc în campionat, ambițiile conducerii privind parcursul european din acest sezon erau altele. În acest sens, pentru binele clubului, cele două părți implicate au decis, de comun acord, să înceteze colaborarea”, spuneau atunci reprezentanții campioanei României.