Slectionerul echipei naționale a spus aseară, după 0-5 cu Spania, că decizia a fost luată după înfrângerea de vineri cu Suedia, 0-2. “Am spus că atunci când nu îmi voi îndeplini obiectivul voi pleca. Sper ca această calificare să fie incă posibilă iar jucătorii în ceasul al 12-lea să inteleagă că la un nivel așa de înalt trebuie să jucăm altceva. Vreau să cer iertare suporterilor că nu am putut să fac mai mult la echipa natională”, a declarat Contra la Madrid.
În vârstă de 43 de ani, el a preluat echipa națională în septembrie 2017, când l-a inlocuitpe Cristoph Daum, iar contractul său expira oricum odată cu meciul de aseară și încheierea preliminariilor. Amintim, România se mai poate califica prin play-off-ul Ligii Națiunilor, în care 16 echipe vor juca pentru ultimele 4 locuri, două tururi de baraj, fiecare într-o singură manșă, în martie anul viitor.