Un bărbat a fost împușcat vineri după-amiază pe o stradă din București, în Sectorul 1.

La fața locului au mers polițiștii Secției 5, iar din primele date a reieșit ca bărbatul a fost agresat și împușcat cu un pistol cu bile.

„Bărbatului i se oferă îngrijiri medicale de echipajul medical sosit la fața locului”, transmite sursa citată.

Ulterior, Poliția Capitalei a anunțat că bărbatul este conștient și starea sa este stabilă. A fost transportat la un spital pentru îngrijiri.

„La acest moment polițiștii fac demersuri pentru clarificarea tuturor împrejurărilor referitor la acest eveniment”, adaugă Poliția.