Un bărbat din județul Bihor, care se afla în autoziloare la domiciliu în contexul epidemiei de nou coronavirus, este cercetat pentru trafic de droguri.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea l-au prins în timp ce livra 60 pliculeţe de cannabis, în cantitate de aproape 100 grame, prin gardul locuinței sale.

În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate alte 11 pliculeţe cu cannabis (în jur de 11 grame), pe care individul intenționa să le vândă.

„În cauză s-a stabilit că, la data de 27 martie, inculpatul B.A.I. a intrat în ţară prin P.T.F. Borş, călătorind din Anglia, dată de la care se afla în autoizolare pentru 14 zile, potrivit actelor normative subsecvente decretului 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă la nivel naţional, iar la intrarea în ţară, acesta a adus cu el cannabis, din care, a comercializat o parte, chiar din starea de autoizolare în care se afla”, potrivit anchetatorilor.