Românii care merg în Bulgaria sau o tranzitează în drum spre Grecia sau Turcia vor sta la cozi în vămi. Atenționarea de călătorie a fost emisă de MinistErului de Externe pentru perioada 11-15 august. De mâine până pe 15 august se preconizează timpi mari de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare.

Autoritățile de la București recomandă folosirea tuturor punctelor de frontieră bulgare deschise circulaţiei internaţionale.

Iar în cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata –  turiştii români sunt sfătuiți să nu folosească trasee ocolitoare pentru a evita coloanele de autoturisme care aşteapta pe autostrada A3, pe sensul de ieşire din Bulgaria către Grecia. Asta pentru că pe aceste trasee ocolitoare, poliţistii bulgari instituie filtre și nu permit accesul către Kulata decât în cazul mașinilor în care se află funcţionari sau angajaţi ai firmelor din zonă și a localnicilor.

Punctul de frontiera bulgaro-turcă Malko Târnovo – Dereköy are o infrastructură redusă şi înregistrează în mod constant timpi de aşteptare foarte mari.

Ministerul de externe le recomandă turiștilor să aibă resurse de combustibil, apă şi alimente,  să respecte viteza legală admisă în Bulgaria, atât în localități, cât și pe drumurile naţionale şi autostradă.

De asemenea, la revenirea în România, pe 15 august, să ia în calcul posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, în special în a doua parte a zilei.  E bine să pregătească suma exactă pentru taxa de pod – şi anume 4 leva sau 2 euro.

Totodată, autorităţile de la Sofia amintesc că toți șoferii trebuie să achite taxa de drum înainte de a intra în Bulgaria, vinieta electronică putând fi achiziţionată online.

Sursa foto: Shutterstock