Zborurile de pe aeroportul din Brașov ar putea fi suspendate. Compania „Dan Air” intenţionează să anunțe această posibilitate din cauza „lipsei infrastructurii necesare”. Compania reclamă și neînțelegeri cu reprezentanții ROMATSA; furnizorul de servicii de trafic aerian poate asigura servicii de trafic aerian doar pentru 12 ore pe zi.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O decizie privind posibila suspendare a zborurilor de pe Aeroportul din Brașov va fi luată mâine la prânz. Situația vine după ce, la mai puțin de la o lună de la inaugurare, compania privată care asigură zborurile a avut mai multe probleme.

O cursă de la Londra a întârziat aproape 6 ore, iar zilele trecute aeronava Dan Air “a întâmpinat o problemă la motor a unor păsări”, ceea ce a impus controale tehnice amănunţite.

Însă, pentru că pe aeroportul Braşov nu există nicio firmă de întreţinere, a fost nevoie să se apeleze la companii din Craiova şi Bucureşti pentru a remedia situaţia.

Între timp, s-au luat niște măsuri.

Matt Ian David, directorul general al companiei Dan Air: „Am discutat cu Aeroportul Brașov. Deja de urgență implementează sistemul de alungare a păsărilor. După organizația de întreținere putem să mai așteptăm pentru că noi ne facem întreținere la București. Aeronava se întoarce mereu la București”.

O problemă este, însă, colaborarea cu ROMATSA – furnizorul de servicii de trafic aerian.

26iun-20 Dan Air despre Romatsa

Printr-un comunicat, Romatsa neagă acuzațiile aduse și spune că toate deciziile luate in cazul zborurilor din Brașov au fost pentru siguranța călătorilor.

Sursa foto: Facebook / Aeroportul Internațional Brașov

Citește și: În București vor circula 100 de autobuze electrice fabricate în România | AUDIO