Lider în tenisul mondial feminin, poloneza Iga Swiatek a fost eliminată, sâmbătă, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon.

Poloneza a fost învinsă de franţuzoaica Alize Cornet (37 WTA), care s-a impus cu 6-4, 6-2.

Eșecul pune capăt celor 37 de victorii consecutive reușite de Iga Swiatek în circuit.

În 2022, poloneza a câştigat turneele de la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma şi Roland Garros.

Pentru un loc în sferturi, Alize Cornet se va lupta cu australianca Ajla Tomljanovic (44 WTA).

Campioană la ediția din 2019, Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în optimi la Wimbledon.