Profesorul Vasile Răducă şi-a depus demisia, miercuri, din funcţia de prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, anunţă Universitatea din Bucureşti.

„Urmează ca decanul facultăţii, prof. Ioan Moldoveanu, să înainteze rectorului Mircea Dumitru nominalizarea prodecanului care va prelua atribuţiile deţinute pînă astăzi de prof. Vasile Răducă”, se afirmă într-un comunicat al Universității.

De altfel, rectorul instituției, Mircea Dumitru, solicitase anterior decanului Facultăţii de Teologie Ortodoxă demiterea şi înlocuirea lui Vasile Răducă din funcţia de prodecan.

Miercuri, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, s-a declarat „oripilată” de afirmaţiile prodecanului Facultăţii de Teologie referitoare la viol şi a afirmat că acesta „nu are ce căuta ca profesor într-o universitate”.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 514