Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au revizuit așa-zisa listă neagră a paradisurilor fiscale din afara pieței comune- o decizie luată, potrivit publicației Politico, în ciuda poziției adoptate de România.

Reprezentantul Bucureștului, ministrul Eugen Teodorovici, ar fi încercat să amîne hotărîrea pînă în luna mai.

Potrivit deciziei luate de miniștrii europeni de finanțe, lista neagră include acum 15 state și teritorii, printre care se numără Insulele Virgine, Bermuda și Emiratele Arabe Unite.

Ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici, e cel care a condus reuniunea din Bruxelles.

El le spusese ziariștilor că, cel mai probabil, lucrurile nu aveau să se lămurească mai devreme de luna mai.

Această declarație, potrivit Politico, i-a luat prin surprindere pe colegii demnitarului român – lista fusese negociată dinainte, iar Eugen Teodorovici a rămas cu totul izolat.

Chiar și comisarul european pentru taxare și finanțe, Pierre Moscovici, a rămas surprins de situație.

Statele incluse pe această listă sînt supuse unui regim de restricții legate de finanțările din statele membre ori din partea Băncii Europene de Investiții.

Prima listă de acest fel a fost dată publicității în decembrie 2017.

Cu acea ocazie, mai multe organizații neguvernamentale au criticat Uniunea Europeană pentru că nu ia măsuri de același fel la adresa unor state membre cu fiscalitate foarte laxă – Luxemburgul, Irlanda sau Olanda.