Senatorul Traian Băsescu a comentat vineri, la Iași, demersurile Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) la adresa sa.
Consiliul a trimis Curții de Apel București o cerere de a stabili dacă fostul președinte a fost sau nu colaborator al poliției politice ceaușiste.
Traian Băsescu a spus că este ”la a cincea adeverință” de acest fel.
”Colaborare, colaborare, dar nu există angajament.
E în regulă, o să mă duc să văd dosarul după ce se termină la instanță și o să am o poziție publică legată de acesta”, a adăugat el.
Surse din CNSAS au anunțat că decizia conducerii a fost luată în ședința de joi a instituției,
De altfel, într-un comunicat de presă, Consiliul confirmă aceste informații, fără să precizeze însă numele persoanei în cauză.
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”.
Fostul președinte Traian Băsescu este cap de listă din partea PMP la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai.
CNSAS mai arată că a eliberat adeverințe pentru 19 persoane, candidați la europarlamentare, din care rezultă că nu au fost colaboratori ai Securității.
Traian Băsescu nu este pe acea listă.
Consiliul l-a mai verificat pe senatorul PMP în 2002, 2004, 2006, 2009 și 2013.