Poliţiştii din Dolj au deschis două dosare penale pentru vătămare corporală din culpă în cazul elevilor de la şcolile din Daneţi şi Dăbuleni, care au ajuns la spital cu dureri de cap, vărsături şi ameţeli. Cercetările sunt făcute pentru fapte, fără ca cineva să fie pus sub acuzare.

Anchetatorii au audiat mai mulţi angajaţi ai şcolilor din Daneţi şi Dăbuleni după ce 25 de copii de la cele două instituţii de învăţământ au ajuns la spital pentru că s-au simţit rău la şcoală.

Polţiştii au deschis două dosare penale în care se fac cercetări in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit cadrelor didactice de la liceul teoretic Dăbuleni, marţi, în şcoală, s-a făcut o dezinfecţie de către medicul veterinar din oraş. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj spun că medicul veterinar deţine o firmă DDD autorizată şi că, din primele verificări, produsele folosite sunt corespunzătoare.