Un şofer în vârstă de 32 ani din București a fost prins de poliţiştii din județul Olt când conducea drogat. Bărbatul, care conducea fără permis, a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii  au oprit, vineri, în trafic, o mașină pe raza comunei Găneasa.

În urma controlului s-a stabilit că șoferul, un bărbat de 32 de ani din București, avea permisul de conducere suspendat.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Bărbatul a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge.

„Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Olt”, spun polițiștii.