România va fi reprezentată, pentru prima dată în istorie, la Campionatele Europene de Patinaj prin participarea a două sportive românce, Julia Sauter și Ana Sofia Beșchea, anunță Asociația Municipală de Patinaj București. Competiția are loc în orașul Kaunas, din Lituania, în perioada 10-14 ianuarie 2024.

Prezența patinatoarelor din România la Campionatele Europene de Patinaj de anul acesta este posibilă datorită performanței Juliei Sauter, care a obținut locul 10 la ediția precedentă a Campionatelor Europene.

Julia Sauter, în vârstă de 28 de ani, se antrenează cu antrenorul Marius Negrea în Ravensburg, Germania. Împreună au reușit să repună patinatorii români pe harta internațională și să obțină rezultate extraordinare – locul 17 la Campionatele Mondiale și locul 10 la Campionatele Europene. Julia este multiplă campioană națională de juniori și seniori.

Patinatoarea Ana Sofia Beșchea, cea de-a 2-a sportivă româncă la Campionatele Europene de Patinaj Artistic este din București și este prima reprezentantă a patinajului românesc la un Campionat European de seniori din ultimii 15 ani.

Ana Sofia Beschea se antrenează cu antrenoarea Maria Balea pe patinoarul Țiriac Arena din Otopeni. Ana Sofia este multiplă campioană de juniori și seniori. Are 19 ani și practică patinajul de la vârsta de 6 ani. A reprezentat România de 4 ori la Campionatele Mondiale de Juniori, la 5 Grand Prix de Juniori, și la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) în anul 2019 . Ea s-a antrenat pe patinoarul Flamaropol până în 2013 când acesta a fost demolat.

Înainte de Julia Sauter și Ana Sofia Beșchea, România a fost prezentă la Campionatele Europene și Mondiale de patinatoarea Roxana Luca, care s-a antrenat cu același Marius Negrea, tot în Germania, la Ravensburg.

Sursa foto: Asociația Municipală de Patinaj București

Citește și: Decizia Meta în cazul tinerilor: Compania va cenzura subiectele care le pot da tinerilor idei periculoase | AUDIO