Un pădurar din județul Vâlcea, care a fost rănit grav, vineri seară, după ce a căzut printre stânci, în localitatea Românii de Sus, a fost salvat de salvamontiști.

Pompierii, jandarmii și Serviciul de Salvamontiștii din Vâlcea au intervenit pentru salvarea persoanei accidentate la umăr și care a suferit multiple traumatisme și fracturi.

Acesta era conștient în momentul în care a fost preluat de un echipaj SAJ și a fost transportat la spitalul din Horezu.

Pădurarul a căzut în gol mai bine de 100 de metri, iar circumstanțele accidentului sunt încă anchetate.