DISTRIBUIȚI

Ordonanţele de Urgenţă privind legile justiţiei şi desemnarea procurorului european au fost publicate în noaptea de miercuri în Monitorul Oficial.

S-a întîmplat la mai bine de 24 de ore de la adoptarea documentelor respective, în ședința de Guvern de ieri.

Între altele, ordonanța privind legile justiției schimbă modalitatea de desemnare a procurorilor-șefi de la marile Parchete și scoate secția de anchetare a magistraților de sub autoritatea procurorului general.

Posturile de procuror-șef nu vor mai putea fi ocupate prin delegare – o măsură care intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării acestei ordonanțe.

În această situație se află actualmente Nistor Călin, care conduce Direcția Națională Anticorupție după revocarea Laurei Codruța Kovesi.

Schimbarea prin Ordonanță de Urgență a legilor justiției a provocat îngrijorarea Comisiei Europene.

Instituția va cere explicații Guvernului, însă – într-o primă reacție – spune că demersul asumat de ministrul justiției, Tudorel Toader, pare să încalce recomandările din Mecanismul de Cooperare și Verificare.

La rîndul lor, Procuratura Anti-Mafia (DIICOT), Parchetul General, secția de procurori a Consiliului Magistraturii și Direcția Anticorupție au explicat că ordonanța înseamnă – de fapt – crearea unei justiții paralele și că ea contravine Constituției.