Premierul consideră că principala cauză a creșterii numărului de infecții cu SARS-CoV-2 este faptul că populația nu respectă regulile de protecție.

“Astăzi am înregistrat cel mai mare număr de persoane diagnosticate cu COVID 19. 555 de cetăţeni care, în urma testării, au fost declaraţi pozitiv. În ultimele 4 săptămâni, am înregistrat o creştere, de la săptămână la săptămână, a numărului de cazuri. Deşi Guvernul pe care-l conduc a avut o relaxare graduală a măsurilor de restricţie, odată cu deschiderea activităţilor care au fost sub restricţie în diferitele etape, ca urmare a creşterii interacţiunii dintre oameni, am asistat la o creştere a numărului de cazuri. Cauza principală este nerespectarea regulilor de protecţie sanitară: portul măştii, păstrarea distanţei fizice, evitarea contactului apropiat, evitarea atingerii feţei. Suntem într-un moment de cumpănă. Există riscul unei creşteri în continuare a numărului de cazuri. Guvernul este la datorie, alături de celelalte autorităţi. De fiecare dată când a fost necesar, am luat toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa românilor. În toate situaţiile create de alte instituţii, am pus pe masă soluţii şi am cerut adoptarea lor şi am asigurat implementarea lor”, a spus, miercuri, Ludovic Orban.

Șeful executivului și-a exprimat speranța că aleșii vor adopta legea care să permită izolarea și carantinarea.

”Doar Guvernul şi autorităţile nu pot să asigure stăvilirea epidemiei şi revenirea la normalitate. Avem nevoie de un comportament responsabil din partea liderilor politici şi reprezentanţi ai acestora. Avem nevoie de implicarea tuturor companiilor, pentru că sunt responsabile de respectarea regulilor de protecţie”, a afirmat Orban.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Anterior, șeful statului a reluat apelul pentru respectarea normelor de distanțare socială și protecție sanitară. ”Virusul merge cu noi și la mare, și la munte”, a atras atenția Klaus Iohannis.

“Solicit parlamentului să ia în dezbatere legea privind carantina, în regim de urgență, dar ține de fiecare dintre noi să ne protejăm”, a adăugat președintele.

România a consemnat, miercuri, un număr record de 555 de noi infecții cu SARS-CoV-2.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 13.147 de teste. Recordul anterior era de 523 de cazuri, pe 11 aprilie.

Bilanţul epidemiei a ajuns la 30.175 de cazuri de SARS-CoV-2.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, sunt 20.799 pacienți vindecați.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.