Ministerul Sănătății anunță, luni, că monitorizează situația stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară existente la nivel național și în cele șapte centre există 1.524 de teste. Alte 50.000 sunt distribuite săptămâna aceasta, la comandă.

Potrivit unui comunicat, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele șapte centre de boli infecțioase care au capacitate de diagnostic și testare din București (două unități sanitare), Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova.

Ministerul Sănătții anunță că centrelor de testare din Capitală li se adaugă și Laboratorul de referință acreditat OMS al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

La acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate de către Compania Unifarm SA și care sunt distribuite săptămâna aceasta către unitățile sanitare, pe bază de comandă. De altfel, Compania Unifarm SA achiziționează și aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecție pentru personalul medical, măști, produse biocide pentru suprafețe și mâini, teste de diagnostic, medicamente”, potrivit anunțului Ministerului Sănătății.

Pentru evitarea aglomerărilor la camerele de gardă și unitățile de primiri urgențe din spitale, Ministerul Sănătății recomandă contactarea, cu prioritate, telefonic, a medicului de familie, în cazul în care se suspectează infectarea cu noul coronavirus.

„Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică”, potrivit MS.