Jucătoarea bioelorusă de tenis Victoria Azarenka, dublă câştigătoare de grand slam şi fost lider WTA, s-a declarat devastată de suferinţele produse de războiul din Ucraina.

“Este sfâşietor să vedem câţi oameni nevinovaţi au fost afectaţi şi continuă să fie afectaţi de asemenea violenţe. Încă din copilărie, i-am văzut întotdeauna pe ucraineni şi belaruşi, precum şi pe cele două naţiuni, prietenoaşi şi susţinându-se unii pe ceilalţi. Este greu să asist la separarea violentă care are loc în prezent, în loc să ne sprijinim şi să găsim compasiune unul pentru celălalt. Inima mea este cu toţi cei afectaţi direct şi indirect de acest război care provoacă atât de multă durere şi suferinţă. Sper şi doresc pace şi încheierea războiului”, a scris sportiva pe Twitter.

Organizația Națiunilor Unite estimează că un milion de persoane au fugit din Ucraina în ţările învecinate în prima săptămână de invazie a armatei ruse, relatează Reuters.

“În doar şapte, zile am asistat la exodul unui milion de refugiaţi din Ucraina către ţările vecine. Pentru multe alte milioane, în interiorul Ucrainei, este timpul ca armele să tacă, pentru ca asistenţa umanitară salvatoare să poată fi oferită”, a declarat Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.

Lumea sportului a reacţionat la invazia din Ucraina imediat şi a exclus sportivii din Rusia şi Belarus din majoritatea competiţiilor internaţionale. În tenis, jucătorii din cele două ţări pot participa însă doar în turneele individuale şi fără abordarea însemnelor naţionale.

De la izbucnirea războiului, granițele României au fost traversate de 140.000 de ucraineni, majoritatea urmând calea pribegiei spre țări ale Occidentului.

Ostilitățile au intrat în cea de-a opta zi.

Pagubele sunt tot mai însemnate, iar bilanțul victimelor crește de la o zi la alta. Autoritățile ucrainene susțin că peste 2.000 de civili au fost omorâți.

Miercuri, aliat al Rusiei, Belarusul s-a alăturat invaziei dinspre nord.

Procurorul Curții Penale Internaționale a confirmat deschiderea unei anchete pentru crime de război comise de Rusia.