Peste o sută de protestatari s-au adunat, sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, în Piața Victoriei din Capitală.

Mobilizarea s-a făcut în mediul online.

Manifestanții contestă modul în care autoritățile au gestionat epidemia de COVID-19.

Cei prezenți, adepți ai teoriilor conspirației, denunță că le-au fos îngrădite drepturile și libertățile.

Între protestatari este și Viorel Cataramă, care, sâmbătă, a primit al doilea test negativ de COVID-19, după ce a mers intenționat într-un focar pentru a se infecta.

Jandarmeria București a făcut un apel la responsabilitate pentru că manifestanții nu poartă măști și nici nu păstrează distanța socială.

„Ca urmare a mesajelor din mediul online care îndeamnă la manifestații publice și nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, Jandarmeria București face următoarele precizări: Pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt interzise. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați la astfel de evenimente. Sănătatea și siguranța dumneavoastră sunt prioritatea noastră! Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!”, scriu reprezentanții instituției pe Facebook.

Președintele Societății Române de Microbiologie a susținut, vineri seara, că protestatarii sunt “oameni care nu acceptă realitatea” și care susțin că virusurile, în general, nu există.

„Au fost puține persoane, a fost un soi de defulare, oamenii au simțit nevoia să se revadă. Noi suntem ființe sociale, nu putem trăi izolați. E bine să îi informăm că e bine să păpstreze distanța sau să poarte masca. Sunt oameni pe care nu încerci să îi convingi. Ei spun că virusurile, în general, nu doar coronavirusul, nu există. Sunt oameni pe care poți să îi educi și sunt oameni care nu acceptă realitatea. Îi acceptăm și încercăm să conviețuim împreună. Dacă cineva nu crede în existența coronavirusului nu este o culpă, ci o lipsă a acceptării realității”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

Adunați în fața sediului guvernului, manifestanții au denunțat măsurile adoptate de autorități în contextul epidemiei.

Adepți ai teoriilor conspirației, cei prezenți nu au purtat măști de protecție și nici nu au păstrat distanța între ei.

Între aceștia s-au aflat fostul europarlamentar Adrian Severin și fostul ministru Bogdan Stanoevici.

Mobilizarea s-a făcut pe Facebook.