Peste 100 de persoane au luat parte, sâmbătă, la Focşani, la înmormântarea unui tânăr fără a purta măști de protecția facială și fără a respecta distanța socială, recomandate de autorități ca măsuri de prevenire a infecțiilor cu noul coronavirus

Însoțit de lăutari, Cortegiul funerar a fost supravegheat de poliţişti şi jandarmi.

“La evenimentul care a avut loc astăzi pe raza municipiului Focşani au fost asigurate măsurile de ordine de către poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea şi ai Grupării Mobile de Jandarmi din Bacău. Aceştia au acţionat, în principal, pentru informarea cetăţenilor cu privire la noile reguli în contextul limitării răspândirii virusului SARS-Cov 2 şi pentru prevenirea faptelor antisociale. Activităţile specifice au avut loc în exterior, iar pe parcursul desfăşurării acestora nu au fost înregistrate incidente sau alte fapte de natură penală sau contravenţională”, a transmis IPJ Vrancea.

Conform legii stării de urgență, înmormântările se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane într-un spațiu închis. În exterior, numărul nu este limitat, însă participanții trebuie să păstreze distanţa de un metru şi jumătate între ele şi să poarte mască de protecţie.