Comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului l-au validat, marți, pe Mugur Isărescu, pentru funcția de guvernator al BNR. Membrii celor două comisii au validat, de asemenea, și candidații înscriși pentru funcții în Consiliul de administrație al Băncii Naţionale a României.

Mugur Isărescu a fost validat pentru funcția de guvernator al BNR și președinte al Consiliului de administrație, fiind singurul candidat înscris pentru aceste funcții. Votul a fost unanim.

Florin Georgescu a fost validat pentru a rămâne în funcția de prim-viceguvernator al BNR și vicepreședinte al Consiliului de administrație.

Comisiile de buget-finanțe i-au validat, de asemenea, pe Leonardo Badea și Eugen Nicolăescu pentru funcțiile de membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al BNR.

Ionuț Dumitru, candidat independent pentru aceste funcții, a obținut doar voturile USR, nefiind validat.

Pentru funcția de membru al Consiliului de administrație al BNR, Comisiile de buget din Parlament au aprobat următoarea componență:

-Csaba Balint
-Gheorghe Gherghina
-Cristian Popa
-Dan-Radu Rușanu
-Virgiliu-Jorj Stoenescu

Candidatul independent Horia Ion Neamțu a fost susținut doar de către deputatul ALDE Varujan Vosganian.

Raportul Comisiilor de buget-finanțe urmează să ajungă miercuri în plenul reunit al Parlamentului.