Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea intră astăzi în dezbatere în plenul Senatului, a declarat preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

În Comisia Juridică din Senat, s-a ajuns aseară la un acord între PSD şi PNL asupra Legii Carantinei şi izolării – dezbătută pentru a treia zi consecutiv.

Proiectul a fost adoptat săptămâna trecuta la Camera Deputaţilor şi ar urma ca azI să primească votul final în Senat.

Senatorii din comisie au făcut mai multe modificări la proiectul de lege inițiat de Guvern și trecut de Camera Deputaților – iar aseară s-a ajuns la un acord asupra legii.

Astfel, persoanele infectate sau posibil infectate vor putea fi izolate sau carantinate de autorități doar pe o perioadă temporară.

„Dacă pacientul nu este de acord, medicul care-l examinează propune DSP o eventuală măsură de izolare pentru 48 de ore pentru a termina un screening general. La finalul celor 48 de ore se reia această procedură de acord solicitat pacientului. Dacă nici în această situaţie nu se obţine acordul, DSP-ul emite o altă decizie. Şi prima decizie, pentru 48 de ore şi următoarea decizie, care durează cât durează perioada de incubare a agentului patogen respectiv, pot fi contestate (…) la judecătoria din raza căreia se află unitatea spitalicească”, a explicat președintele interimar al Senatului – Robert Cazanciuc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Medicul este cel care va decide prelungirea internării în spital sau izolarea pacientului acasă sau într-un alt loc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

A fost introdusă și o măsură specială pentru medici, în cazul în care este nevoie de mai multe cadre medicale în anumite zone.

„Am introdus o procedură obligatorie, mai întâi de voluntari, într-un al doilea pas de apelare la o structură militară, dacă va fi cazul şi în ultimă instanţă, dacă nici cele două (…) soluţii nu pot să aducă pe cineva într-un spital care are o criză la un moment dat, să se poată apela la o detaşare, cu o compensare destul de importantă, de până la o jumătate din salariu plus o diurnă (…) pentru cei care merg în asemenea misiuni”, a spus Robert Cazanciuc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cazul minorilor confirmați cu noul coronavirus, juriștii din senat au propus o măsură astfel încât aceștia să rămână împreun ă cu familia.

„Familia e asistată de medici pentru a avea cea mai bună conduită de urmat pentru minor şi pentru familie, deci familia decide în primul rând, nu statul”, a afirmat Cazanciuc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Senatorii din Comisia Juridică au decis că Institutul Naţional de Sănătate Publică are obligaţia de a anunța zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate şi numărul total de teste pentru cazurile noi şi cazurile retestate.

În absenţa reglementărilor, mulţi pacienţi cu forme uşoare de Covid-19 au ieşit din spitale la cerere.

Premierul Ludovic Orban va merge în fața aleșilor și va sustine proiectul în plenul Senatului.

Peste 700 de pacienţi au ieşit din spitale, la cerere, după decizia Curţii Constituţionale – de la sfârşitul lunii iunie – care stabilea că bolnavii pot refuza internarea.