Angajații ISU Timiș au evacuat, vineri seara, locatarii unei scări de bloc din Timișoara.

În zonă s-a simțit un miros puternic de insecticid.

Potrivit ISU Timiș, o echipă de pompieri s-a deplasat vineri seara la imobilul respectiv în urma unui apel la 112 prin care era semnalată prezența unui miros puternic.

A fost direcționat în zonă cel mai apropiat echipaj de pompieri, care a decis evacuarea celor 10 persoane (cinci adulți și cinci copii) care locuiesc în scara în care s-a simțit mirosul.

La fața locului s-a deplsat și un echipaj de specialiști în decontaminare.

Ei nu au înregistrat valori de substanțe toxice pe aparatura de detecție.

„Colegii mei au simțit un miros în dreptul a două apartamente, astfel că la această oră se face ventilarea blocului, iar în funcție de evoluția situației se vor lua alte măsuri”, a declarat Elena Megherea, purtătoarea de cuvînt a ISU Timiș.

Tot în Timișoara, weekendul trecut, un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie.

Procurorii au stabilit că suspectul este reprezentantul firmei care a făcut deratizarea.

El folosit un insecticid care are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare.

Patronul societății a fost reținut pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice.

Un alt bloc în care dezinfecția a fost făcută de aceeași firmă a fost evacuat.

Joi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis revenirea locatarilor în imobile.