Pompierii militari au fost solicitați pentru intervenția în comuna Dofteana, sat Dofteana. La locul accidentului acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. Traficul feroviar este blocat pe sensul de mers.

În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenție, fiind predate echipajelor SAJ inconștiente, cu multiple traumatisme.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul a două persoane, respectiv una de sex feminin (26 ani) și una de sex masculin (28 ani).

Sursa colaj foto: CFR

Sursa colaj foto: CFR

Sursa colaj foto: CFR

Sursa colaj foto: CFR

CFR: Trenul R 5207 este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 26 ianuarie 2024, în jurul orei 16:45, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între stațiile Dofteana Bacău și Valea Uzului, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul Regio 5207, la km 62+900.

„Din informațiile transmise de la fața locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul Regio nu au fost răniți, fiind înregistrate însă victime în rândul pasagerilor din autoturism.

Trenul R 5207 este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate. iar trenul R 5212 staționează în Valea Uzului până la redeschiderea liniei, întrucât între stațiile Dofteana Bacău – Valea Uzului este linie CF simplă.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor rutiere, este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate de organele abilitate la fața locului”, transmite CFR.

Sursa colaj foto: CFR

Citește și: CFR Călători: De la 1 februarie 2024, biletele pe ruta Gara de Nord – Aeroport nu vor mai putea fi cumpărate de la controlorii din tren | AUDIO