Un tânăr a fost dus la spital de polițiștii bucureșteni, duminică, pentru că a scos un cuțit și un pistol tip airsoft pe când se afla în incinta unui hotel din Sectorul 1, care găzdui la preselecția pentru emisiunea „Românii au talent”.

În vârstă de 29 de ani, individul ar fi devenit agitat, relateză Mediafax.

Bărbatul a scos armele în fața concurenților și a ars o Biblie.

Situația a fost alertată, în jurul prânzului, la 112.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Secției 2 Poliție pentru cercetări. După audieri, acesta a fost internat într-un spital pentru consult de specialitate.

„Cercetările sunt continuate de Secția 2 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, anunță Poliția Capitalei.