Toamna începe să se facă simțită în tot mai multe regiuni ale țării, anunță meteorologii.

Vântul va sufla cu intensificări în sud, în Transilvania, Moldova, Oltenia şi Muntenia, unde la rafală poate atinge 45 de km/h. Maximele termice vor fi cuprinse între 18 în Transilvania şi 30 de grade Celsius în Oltenia.

În următoarele două zile, temperaturile se vor păstra la valorile normale pentru începutul lunii septembrie, între 21 şi 30 de grade Celsius.

Joi sunt prognozate ploi în Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului, Oltenia şi Muntenia. Vineri, va ploua în averse la deal şi la munte dar şi în vestul ţării. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 şi 20 de grade iar în Transilvania sunt şi condiţii de ceaţă.

Pentru cei care au ales să profite de programul Litoralul pentru Toți 2019, veștile nu sunt bune. Vremea se răcoreşte şi la malul mării, unde maxima nu mai trece de 27 de grade Celsius iar vântul va sufla cu intensificări. În a doua parte a zilei sunt prognozate şi ploi în averse şi descărcări electrice.

Vremea în București

În Capitală vremea se răceşte accentuat de azi, astfel încât maxima zilei va fi de 25 de grade Celsius.

În a doua parte a zilei sunt prognozate averse şi descărcări electrice iar vântul va sufla cu intensificări cu viteze de 45 km/h. Vremea se păstrează la fel şi mâine, iar vineri temperatura aerului va creşte până la 29 de grade iar şansele de precipitaţii vor fi reduse.