Sâmbătă se desfășoară, după o procedură specială, fără precedent, votul asupra de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii Liste a Guvernului Ludovic Orban. ŞEDINŢA COMUNĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI începe la ora 11. Senatorii şi deputaţii vor vota individual în altă sală decât cea de plen, au decis, vineri, Birourile permanente reunite.

Lista Cabinetului Ludovic Orban III este formată din miniştrii actuali. De asemenea, programul de guvernare este cel actual.

Potrivit procedurii stabilite, accesul parlamentarilor se va face pe la intrarea S1 din Palatul Parlamentului, urmând un traseu dezinfectat, prestabilit şi marcat vizibil.

Parlamentarii vor fi testaţi pentru noul coronavirus, înainte de a intra în sală. Parlamentarii vor intra pe rând în sală. Senatorii vor fi primii care vor vota. Se vor organiza grupuri de aproximativ 20 de parlamentari care vor vota în decurs de 15 minute. În sala de vot vor fi prezenţi permanent chestorul care înmânează bilele şi secretarul care consemnează prezenţa parlamentarilor la vot.

Procedura vine în contextul în care Ludovic Orban, preşedinte al PNL, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că se va autoizola în urma confirmării infecţiei cu coronavirus în cazul senatorului liberal Vergil Chiţac, cu care s-a aflat în contact întrucât acesta a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL. De asemenea, toţi membrii BPN al PNL şi senatorii liberali au intrat în izolare la domiciliu. Testul efectuat de Ludovic Orban, precum și testele realizate de miniștrii au ieșit negative. Este primul rând de teste, ceea ce înseamnă că aceștia rămân în continuare în izolare pentru 14 zile.