Volvo recheamă aproximativ de 560 de autoturisme vândute în România. Motivul: o investigație a identificat cazuri în care topirea unei piese de plastic poate cauza incendii.

Potrivit notei transmise de Autoritatea Națională de Protecție a consumatorilor, importatorul EIT Forum Auto recheamă autoturisme Volvo V40, V40CC, S60 și V60 din anii 2014 – 2019, echipate cu motor diesel în patru cilindri, conform unui formular de notificare ce privește 131 de autoturisme, precum și S60, V60, V40, V40CC, S90, V90, V90CC si XC 90 din anii 2016-2019, echipate cu motor diesel în patru cilindri, conform unei alte notificări pentru 430 de autoturisme.

Volvo Cars susține că în cazuri foarte rare galeria de admisie din plastic a motorului diesel se poate topi și deforma. În cel mai rău scenariu exista posibilitatea apariției unei surse de foc localizată în compartimentul motor.

Volvo îi îndeamnă pe proprietari să contacteze cât mai repede cel mai apropiat dealer autorizat Volvo pentru o programare în atelier.
Aceasta procedura va fi efectuata fără nici un cost din partea proprietarului și poate dura până la 2 ore. Dacă din anumite motive acesta intervenție va necesita o perioada mai lunga de timp, dealerul va informa corespunzător.

Lista completă a modelelor o puteți găsi aici.