Premierul Viorica Dăncilă a anunțat sâmbătă, la Mamaia, că va depune plângere penală pe numele președintelui Klaus Iohannis, ca urmare a afirmațiilor acestuia cu privire la faptul că Guvernul este corupt.

„Legat de afirmația președintelui că guvernul este corupt, vom acționa în judecată pentru că am spus că e ușor să pui etichete, dar trebuie să aibă un fundament. Nu am avut niciodată probleme de corupție, ci am fost un luptător al statului de drept. (…) Când spui că cineva este corupt, înseamnă că ai dovezile necesare. Este de neacceptat”, a declarat Viorica Dăncilă, după ședința Cex.

Întrebată care este fapta pe care o sesizează, Dăncilă a afirmat că duminică se va întâlni cu avocații.

Premierul îi cere preşedintelui să prezinte urgent probe în acest sens.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, precizând că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile.

„Nu ar trebui să fie, însă, nicio surpriză pentru nimeni. Dimpotrivă, este rezultatul firesc a doi ani şi jumătate de guvernare haotică, incompetentă şi coruptă. Prin votul din 26 mai, românii le-au transmis PSD şi ALDE un mesaj extrem de clar, pe care ei, PSD şi ALDE, pur şi simplu se fac că nu îl înţeleg”, a explicat Klaus Iohannis.