Raliul Sibiului 2019 debutează în această seară cu startul festiv în care echipajele vor fi prezentate fanilor din Piața Mică, urmând ca mâine și sâmbătă să fie programate 15 probe speciale diversificate, cu particularități și provocări diferite, care vor pune la încercare atât echipajele, cât și mașinile de concurs.

67 de echipaje au confirmat prezența la startul Raliului Sibiului, a cincea etapă de raliuri a sezonului 2019.

Și la această competiție, un ascultător Europa FM are ocazia să participe la un shakedown împreună cu piloții de la Napoca Rally Academy, în urma concursului desfășurat pe site-ul europafm.ro.

Programul probelor

PS1 & PS4 ”Poplaca” – 7,9 kilometri – Vineri, 26 iulie

Proba specială 1 – ”Poplaca” – Start: 16:03

Proba specială 4 – ”Poplaca2” – Start: 19:10

Ore închidere: Vineri, 26 iulie 2019, între orele 14:30 – 17.30 și 18:00 – 21:00. Tronsonul DJ106 dintre Rășinari – Poplaca – Orlat

Concurenții vor parcurge de două ori acest tronson de drum între Rășinari și Orlat, trecând prin localitatea Poplaca. Startul pe PS1 se afla la ieșirea din Rășinari spre Poplaca, în timp ce sosirea este amplasată pe DJ106D în apropiere de Orlat. Proba specială cu numărul patru reprezintă întoarcerea pe PS1, startul și sosirea fiind inversate.

Cu o lungime de 7,9 kilometri, speciala se împarte în trei secțiuni:

O parte mai virajată, cu vizibilitate mare între Rășinari și Poplaca, cu viraje mai lente și interesante pentru spectatori. Drumul urcă și coboară un deal și prezintă multe locuri interesante pentru fani
A doua secțiune este reprezentată de trecerea prin localitatea Poplaca – proba specială traversează principalul drum din comună, printre casele localnicilor.
A treia secțiune este mult mai rapidă, între Poplaca și Orlat. Drumul șerpuiește rapid pe viraje de viteză, unde mașinile de concurs vor atinge viteze mari.

PS2 ”Călugăru” și PS3 ”Păltiniș” – 11,55 kilometri – Vineri, 26 iulie

Proba specială 2 ”Călugăru” – Start: 16:24

Proba specială 3 ”Păltiniș” – Start: 18:47

Ore închidere: Vineri, 26 iulie 2019, între orele 15:00 – 20:30. Tronsonul DJ106A și DJ106J între ieșirea din Gura Râului – Călugăru – Păltiniș – Arena Platoș.

Concurenții vor parcurge acest traseu între Gura Râului și Păltiniș de două ori vineri, atât în urcare, cât și în coborâre. Proba începe în urcare de la ieșire din Gura Râului și șerpuiește pe drumul cunoscut drept ”Călugăru”, pe o secțiune îngustă cu părți rapide, dar preponderent lente (viraje strânse, ace de păr) până la intersecția cu drumul Rășinari – Păltiniș. De aici proba urcă pe drumul spre Păltiniș pe ace de păr prin pădure până în platoul din zona Platoș unde drumul devine rapid și deschis. A doua probă reprezintă întoarcerea pe același traseu, în coborâre.

PS5 & PS9 ”Boz” – 10,10 kilometri – Sâmbătă, 27 iulie

Proba specială 5 ”Boz 1” – Start: 09:12

Proba specială 9 ”Boz 2” – Start: 12:40

Ore închidere: Sâmbătă, 27 iulie 2019, între orele 07:30 – 11:00 și 11:30 – 14:30. Tronsonul DJ141D între Cunța și Doștat.

Proba specială ”Boz” se va parcurge de două ori, în același sens, având startul în județul Alba, la ieșirea din localitatea Cunța. Proba specială este una rapidă, cu viraje de viteză, care traversează localitatea Boz și se oprește la intrarea în Doștat. Drumul este unul cu foarte puține viraje lente, dar cele rapide se înșiruiesc unul după celălalt, cu secțiuni unde vor exista capcane pentru echipaje. De asemenea, vor exista și două șicane pe această specială.

PS6 & PS10 ”Doștat” – 5,7 kilometri – Sâmbătă, 27 iulie 2019

Proba specială 6 ”Doștat 1” – Start: 09:29

Proba specială 10 ”Doștat 2” – Start: 12:57

Ore închidere: Sâmbătă, 27 iulie 2019, între orele 07:30 – 11:00 și 11:30 – 14:30. Tronsonul DJ141D între Doștat și Presaca.

Deși are o lungime mică, speciala ”Doștat” este una spectaculoasă și interesantă pentru echipaje și fani. Proba începe din localitatea Doștat și urcă pe un drum foarte îngust pe viraje lente, cu multă vegetație pe margine, până la trecerea dintre județele Alba și Sibiu. Prima secțiune este interesantă și de urmărit de către fani, cu vizibilitate către satul din vale și către multiple viraje. După trecerea în județul Sibiu, drumul devine mai lat și proba devine mai de viteză, cu patru ”ace de păr” în coborâre spre localitatea Presaca.

PS7 & PS11 ”Presaca” – 8,2 kilometri – Sâmbătă, 27 iulie

Proba specială 7 ”Presaca 1” – Start: 09:42

Proba specială 11 ”Presaca 2” – Start: 13:10

Ore închidere: Sâmbătă, 27 iulie 2019, între orele 08:00 – 11:00 și 12:00 – 15:00. Tronsonul DJ107B și 106G între Presaca și Gusu.

Speciala ”Presaca” începe la ieșirea din localitatea cu același nume, pe un drum în urcare pe o serie de viraje interesante, cu vizibilitate foarte mare pentru fani. În continuare, proba are o secțiune foarte rapidă, unde viteze mari se vor atinge de aproape toate mașinile de curse, ca mai apoi traseul de concurs să vireze dreapta la o intersecție. De aici, speciala coboară spre localitatea Șpring pe o serie de viraje lente cu vizibilitate foarte mare, ideale pentru fani, dar și pe niște viraje rapide unde curajul echipajelor va fi vital.

PS8 & PS12 ”Dobârca” – 7,15 kilometri – Sâmbătă, 27 iulie

Proba specială 8 ”Dobârca 1” – Start: 10:20

Proba specială 12 ”Dobârca 2” – Start: 13:48

Ore închidere: Sâmbătă, 27 iulie 2019, între orele 09:00 – 12:00 și 12:45 – 15:30. Tronsonul DJ106G între Dobârca și Poiana Sibiului.

Speciala ”Dobârca” este una din cele mai spectaculoase și interesante pentru fani, cu multiple zone cu vizibilitate mare, de unde spectatorii pot urmări kilometri întregi de probă. Traseul de concurs este exclusiv în urcare pe un drum virajat, de viteză, cu viraje-capcană dar și cu o trecere prin pădure. Zonele pentru spectatori sunt multiple, cu viraje excelente unde în trecut au avut loc incidente, derapaje spectaculoase sau ieșiri în decor.

PS13 ”Curmătură” (11,00 kilometri) & PS14 ”Păltiniș” (10,40 kilometri) – Sâmbătă, 27 iulie

Proba specială 13 ”Curmătură” – Start: 15:58

Proba specială 14 ”Păltiniș” – Start: 17:47

Ore închidere: Sâmbătă, 27 iulie 2019, între orele 15:00 – 19::30. Tronsonul DJ106A între Curmătură și Arena Platoș.

Probele ”Curmătură” și ”Păltiniș” sunt specialele de referință ale Raliului Sibiului, desfășurându-se pe unul din cele mai cunoscute trasee de concurs din România. Cu un traseu tehnic, cu secțiuni lente, cu serpentine, dar și cu viraje rapide, concurenții vor avea de parcurs peste 10 kilometri de urcare, respectiv coborâre, pe care, cel mai probabil, se va decide învingătorul din acest an. Drumul urcă din zona cabanei ”Curmătură” pe serpentine, ca mai apoi să urmeze o secțiune cu viraje legate prin pădure, în timp ce finalul probei este mai rapid, cu câteva zone deschise și cu vizibilitate mare.

PS15 – Superspeciala SIBIU – 2 kilometri – Sâmbătă, 27 iulie

Rally2 – Start: 17:22

CNRD și CNRVID – Start: 18:22

Superspeciala Raliului Sibiului se desfășoară sâmbătă seară pe un circuit stradal din Sibiu, pe multiple bulevarde principale ale orașului, unde spectatorii sunt așteptați în număr mare. Organizatorii au pregătit un traseu spectaculos pe care mașinile de concurs vor aborda virajele în derapaj și unde show-ul va fi asigurat. Cu startul în zona Sălii ”Transilvania”, traseul de concurs continuă prin Piața Aurel Vlaicu, pe Bulevardul Mihai Viteazu, ca mai apoi să revină în sensul giratoriu din Piața Aurel Vlaicu și să continue pe Calea Dumbrăvii. Echipajele vor parcurge traseul de concurs de două ori, astfel încât fanii au șansa să vadă concurenții prezenți de două ori.