Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Brăești, județul Iași, s-a dus să dea proba practică la școala de șoferi, deși era izolat la domiciliu. Autoritățile au aflat că a plecat de acasă când tânărul era deja în mașină cu examinatorul, iar acum urmează să fie amendat.

Examinatorul a aflat că acesta era izolat la domiciliu în timpul examenului și i-a spus tânărului să tragă pe dreapta în fața secției de poliție, conform unor surse.

Acesta nu este singurul caz din județul Iași în care o persoană izolată la domiciliu a plecat de acasă deși nu avea voie.

„Sunt în derulare procedurile de sancţionare a trei cetăţeni din judeţul Iaşi care, în urma acţiunilor zilnice de monitorizare realizate prin intermediul DSP, a medicilor de familie sau a primăriilor, au fost identificaţi ca părăsind domiciliul deşi se aflau încă în perioada de izolare de 14 zile de la venirea în ţară dintr-una din regiunile aflate în zona galbenă”, au anunțat, vineri, reprezentanții DSP Iași.

Potrivit legii, amenda poate ajunge până la 10.000 de lei.