Peste un milion de vizitatori români şi străini au fost prezenţi la cea de-a 13-a ediţie a celui mai mare eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă din ţară – Târgul de Crăciun Bucureşti, organizat de Primăria Capitalei prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, între 28 noiembrie – 26 decembrie 2019, în Piaţa Constituţiei.

Artiştii îndrăgiţi şi trupele consacrate, muzica pentru toate gusturile, oferta diversificată şi de calitate a produselor expuse în cele 133 de căsuţe din lemn, decorate festiv, patinoarul, Casa Moşului şi caruselul pentru copiii, bradul înalt de 30 de metri, mâncarea gătită şi dulciurile de casă din diferite zone ale ţării, i-au adus pe oaspeţii târgului mai aproape de magia sărbătorilor de iarnă, potrivit unui comunicat al Creart – Bucureşti, citat de Agerpres.

Cele 29 de zile de târg au pus, din nou, Capitala României, pe harta turistică a lumii, printre oaspeţii Târgului de Crăciun Bucureşti 2019 înregistrându-se un număr ridicat de vizitatori străini, nu doar din Europa, dar şi din Asia şi Orientul Mijlociu.

Copiii s-au bucurat din plin de atracţiile pregătite special pentru ei, la care intrarea a fost gratuită: patinoarul de 600 mp, caruselul şi Casa lui Moş Crăciun – unde au fost organizate ateliere de creaţie în care cei mici au realizat globuri şi coroniţe de sărbători. Prezenţa Moşului însuşi, în mijlocul lor, precum şi a elfilor, la Târgul de Crăciun Bucureşti 2019, a amplificat interesul şi bucuria celor mici, care i-au împărtăşit gândurile şi dorinţele lor de Crăciun.

Spectacolele de magie, artiştii îndrăgiţi, corurile de copii, spectacolele de teatru şi acrobaţii au fost tot atâtea motive de bucurie pentru cei mici, dar şi pentru cei mari.