Consiliul Județean (CJ) Ilfov se închide pentru câteva zile, începând de miercuri, după ce un angajat al instituției a fost confirmat cu COVID-19, anunță autoritatea locală.

„Dorim să vă anunțăm că unul dintre colegii noști a fost confirmat ca având COVID 19. Pozitivarea testului s-a făcut în cursul serii trecute (marți seara – n.red.), prin urmare conducerea CJ Ilfov a decis ca întreaga activitate să se suspende de azi (miercuri – n.red.) până vineri inclusiv, timp în care se va face testarea tuturor angajaților și clădirea va fi dezinfectată metru cu metru, prin nebulizare. De luni se va relua activitatea”, potrivit unui comunicat de presă.

Activitatea din CJ Ilfov s-a modificat considerabil, de la debutul pandemiei, schimbându-se orele de venire la serviciu, pe ture, amenajându-se încăperi de lucru în plus, iar dezinfectarea suprafețelor s-a făcut de mai multe ori pe zi, în fiecare vineri efectuându-se dezinfectarea totală, mai spun reprezentanții instituției.