UDMR îl va sancționa pe ministrul justiției, Tudorel Toader, la votul de miercuri asupra moțiunii depuse pe numele acestuia de opoziție.

Președintele Uniunii Maghiarilor, Kelemen Hunor, a declara că formațiunea acestuia nu e, de fapt, de acord cu demersul PNL și USR, dar că ordonanța care modifică – pentru a patra oară – legile justiției nu este una rațională.

Noi cînd am susținut acele modificări la organizarea sistemului judiciar am susținut un principiu sănătos, o idee bună și am făcut-o cu toată convingerea.

Ministrul Justiției nu a venit în Parlament, nu a avut nicio poziție. Ne trezim acum trei săptămîni că Guvernul schimbă tot ce am făcut noi.

Astăzi vedem că iarăși a fost schimbată OUG 7. Nu putem să fim luați așa, de pe o zi pe alta, să părem că am vorbit degeaba, că am lucrat degeaba”, a declarat Kelemen Hunor la televiziunea publică.

OUG pe justiție nu e rațională și iată dovadă au dat OUG, de aceea nu îl vom susține pe domnul Toader de data aceasta.

Colegii mei vor avea mîine dimineață o ședință de grup, dar nu îl vom susține pe domul Toader în aceste condiții.

Sigur, în moțiunea simplă sunt multe chestii cu care nu sunt de acord, dar în ceea ce privește OUG nu avem nici un argument rațional, nu se poate merge în acest hal în sistemul judiciar cu aceste modificări de la o zi de alta. Nu suntem de acord cu poziția ministrului și vom sancționa prin vot”, a completat liderul UDMR.

Deputații au dezbătut marți moțiunea simplă. Aceasta va fi votată în plenul de miercuri. Tudorel Toader a ajuns la dezbaterea din plen imediat după ședința de Guvern unde a OUG 7 a fost modificată.

Neînțelegeri

Dezbaterea de marți a moțiunii a devenit și scena uneo confruntări între Tudorel Toader și predecesorul acestuia.

Florin Iordache,  fost ministru,  i-a reproșat demnitarului susținut de ALDE că a schimbat din OUG 7 prevederi care – în opinia sa – ar fi trebuit să rămînă în vigoare și că “dă lecții la televizor, în loc să aibă dezbateri cu cei din sistem”.

Florin Iordache i-a cerut apoi lui Tudorel Toader să spună cînd va emite o ordonanță care să corecteze prevederile din Codurile Penale invalidate de Curtea Constituțională.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/03/06mar-20-Tudorel-despre-remaniere-si-demisie.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 606