Inspectoratul de Jandarmi al județului Tulcea anunţă că un bărbat a fost amendat cu 10.000 de lei și este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce a fugit de două ori din carantină.

Duminică dimineaţa, individul – aflat pe lista persoanelor izolatate la domicilu – nu a fost găsit acasă, invocând că a mers să se tundă.

Jandarmii l-au plasat într-un centru de carantină pentru 14 zile, el având obligaţia să suporte toate cheltuielile în această perioadă.

După câteva ore, bărbatul a fost surprins în timp ce ieşea din cameră pe acoperişul clădirii.

Autorităţile tulcene au hotărât să îl mute într-un alt centru de carantină. Pe când se îndeplineau formalitățile de transfer, bărbatul a evadat din nou.

Polițiștii plecați în urmărirea sa, l-au imobilizat după aproape 150 de metri.

Bărbatul a ajuns, în cele din urmă, în celălalt centru de carantină, însoţit de forțe de ordine.