Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis o scrisoare cunoscutei publicații financiare Financial Times în care spune că ”nu are nimic personal împotriva Laurei Codruța Kovesi”, dar ea nu ar trebui numită în funcția de procuror european.

„Nu am nimic personal contra Laurei Codruța Kovesi, unul dintre cei trei candidați la poziția de procuror-șef în noua instituție a Procurorului European. Dar, din toate dovezile pe care le-am văzut – de la judecători, procurori și alte surse credibile – ea nu ar trebui numită în această poziție de o importanță vitală”, scrie Tudorel Toader în Financial Times.

Titlul scrisorii este ”Coerciția” în campania anti-corupție din România .

Tudorel Toader susține că DNA ar fi făcut, sub conducerea lui Kovesi, 3.420 de dosare unor judecători și procurori și o citează pe judecătoarea Dana Gârbovan, care s-ar fi declarat ”șocată”.

Joi, la Bruxelles, are loc Conferința președinților, formată din președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice, care vor stabili echipa de negociere cu Consiliul UE pentru desemnarea viitorului procuror-șef european, post pentru care candidează Laura Codruța Kovesi.

Tot joi, Kovesi, este chemată la audieri la secția de anchetare a magistraților în dosarul în care este urmărită penal după un denunț al lui Sebastian Ghiță.