De la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică a intrat în vigoare noul mers al trenurilor.  CFR Călători a introdus, cu această ocazie, curse noi între capitală și județele Moldovei, dar și una pe ruta Brașov-Constanța. De-asemenea, tot de noaptea trecută au început să circule trenurile care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni.

Între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni vor circula  36 de perechi de trenuri, la un interval de 40 de minute. O călătorie durează maxim 25 de minute şi un bilet costă 4 lei.

Deocamdată nu există  opțiunea de abonament.

Tot din acest weekend au intrat  în circulație  trenurile Tomis Express și Ștefan cel Mare Express, două garnituri Intercity. Primul face legătura între Constanţa şi Braşov  iar celelalte două între Suceava şi Bucureşti, respectiv Iaşi – Bucureşti.

Noul mers al trenurilor va fi valabil un an, până la 11 decembrie 2021.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae