La concurs au participat peste 120 de clarinetişti din 29 de ţări, precum Franța, Germania, Austria, Italia, Portugalia, Cehia, Israel, Rusia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Spania, Noua Zeelanda, Croația, România, Turcia, Ungaria, Venezuela, Croația ,China și Japonia.

Petru Pane (FOTO), Ioana Tomescu şi Cristian Ionuţ Petrişor sunt cei trei elevi români laureaţi ai concursului internaţional de muzică clasică a cărui gala finală este programată on line în această seară, la Sofia.

Concursul internaţional de clarinet Sava Dimitrov (16-20 decembrie 2020) este la prima sa ediţie şi, programat iniţial pentru primăvara acestui an, a fost amânat din cauza restricţiilor generate de pandemia de Sars Cov 2 până în luna decembrie a acestui an, reuşind să aibă loc online şi să se finalizeze prin acordarea de premii, spre deosebire de multe alte competiţii de gen din întreaga lume.

Un juriu de top, compus din 10 personalități de primă clasă în domeniu, a selectat câştigătorii tuturor categoriilor în urma evoluţiilor online ale acestora, la categoria B premiul I revenindu-i lui Petru Pane (16 ani, Liceul de muzică “George Enescu” din Bucureşti), premiul III Ioanei Tomescu (16 ani, Liceul de muzică “George Enescu” din Bucureşti), iar la categoria A premiul I revenindu-I lui Petrișor Cristian-Ionuț (14 ani, Liceul de muzică “Dinu Lipatti ” din Bucureşti)

Foto: Virgil Oprina